Cartea vieților mele, scrisă de Aleksander Hemon, e un minunat exercițiu de introspecție și probabil cea mai bună carte pe care am citit-o anul ăsta. Cartea adună o serie de eseuri autobiografice, scrise la vârste diferite, în care scriitorul își povestește, în salturi temporale mai scurte sau mai ample, toate viețile sale – de la copilăria și adolescența din Sarajevo la viața năucă din timpul războiului trăit la distanță, până la evenimentul tragic al morții fiicei sale. Dintre toate, viața de emigrant e cea care îi negociază ireversibil relația cu toate celelalte vieți ale sale.
În 1992, Aleksender Hemon, născut în fosta Iugoslavie, ajunge în Chicago cu puțin timp înainte de începerea războiului din Bosnia, când habar nu avea că nu se va mai întoarce în Sarajevo, orașul natal, decât ca “vizitator pentru totdeauna dislocat“. Ce urmează în rest este, așa cum spune Hemon, restul vieții sale: o viață povestită cu multă limpezime, tandrețe și ironie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu